Subconstientul isi bate joc de creierul meu si imi fugareste amintirile prin tot stomacul,imi murdareste memoria cu tot felul de parti putrede pe care nu vroiam sa mi le amintesc.
E un joc stupid,dar lui ii place..
Si rade,rade de mine pentru ca nu am puterea sa sterg tot ce vreau sa uit,si profita de slabiciunea mea intepandu mi sufletul cu araci din via dezamagirilor.
Si cu fiecare arac infipt, lacrimile curg mai mult si mai amare,si decorul se amesteca cu gandul, si sufletul se face bucati.
Mi-am lipit de atatea ori sufletul incat nici la vechituri nu cred ca mi-l mai primesc.
Imi sterg lacrimile cu mana murdara de cerneala si mi patez chipul cu ea,asa cum in tot timpul care m-a fugarit pana azi, mi-am patat sufletul cu tot felul de cadavre in descompunere.
E ironic si viata e ca un par care atunci cand nu te astepti te loveste,uneori mai incet,alteori al naiba de tare,si cazi sangerezi,te scurgi in canalizare,zaci,tipi,urli,dar nimeni nu te observa si iti ignora trupul cazut la marginea drumului..pana intr-o zi cand din ranile vindecate cu propria saliva raman doar cicatriciile,adanci dar care le poti astupa cu cate un petic cusut cu bucati de minciuna.
si stai inchisa in cutia de carton care se degradeaza cu timpul,si iti desenezi pe peretii goi chipuri zambitoare ca sa te faci sa crezi ca totul in jurul tau e frumos.
Dar pana la urma ramai fara aer in cutia aia cu vechituri si iesi afara,goala,sperand ca o sa gasesti alt el care sa te imbrace si sa ti tina de cald in suflet..dar iti dai seama ca fluturii care iti gadilau stomacul demult au murit si ca acum au ramas doar gaurile facute de moliile lasate de el.
si ramai goala mult timp,si tremuri in iarna din suflet..
Ramai pustie, doar cu subconstientul tau care din cand in cand isi aduce aminte de tine si incepe sa si bata joc din nou..
Amintirile ca si petele de zmoala raman,indiferent de ce clor bei.
