Ma mestec spre ziua de maine cu fiecare clipa de acum.
sunt plina de pete.
ma las,dovada timpului meu, ce trece,
si mortii de ma cauta noaptea imi vecheaza somnul de fiere.
amarul meu, atat de dulce.
timpul ma numara pe degete,
si dimineata ma soarbe din cana de cafea.
la apus imi roade din calcaie
si mi pune din cand in cand sare,pe rana.
si mi vede chipul zambind grotesc,cu o placere hidoasa ce-mi sfasie pielea,
de eternitate,ce o port ca pelerina pentru ploaie.
eu nu stiu sa port haine,
eu port doar un suflet,de decor, nu mi au ajuns banii de trecut.
si dansez cu umbrele mortilor in ploaie,
si ma mestec in ele,si ma scuip
in picaturile de trecut ce mi spala ghenunchii tociti
de vreme.
de dor,si poate de tot.
in picioare port pungi,sa nu las urme pe ceata.
in mana port o calimara,sa ma scriu.
dar nu stiu cuvinte si in urma ma sterg de peretii cu bumbac.
pereti de lume si de destin
ambiguu,plecat catre praprastia cu lava si chipuri senine,
like it :P
RăspundețiȘtergereAh, ce frumos. Ma rupe poezia asta...
RăspundețiȘtergereamarul meu atat de dulce
sfasie pielea
nu mi-au ajuns banii de trecut
si poate de tot
urme pe ceata
cu bumbac
Ma rupe poezia asta...cine mai lucreaza, cine mai doarme, cine mai uita?
ma bucur ca ti place Ana,chiar ma bucur>:D< tu mereu ma faci sa zambesc
RăspundețiȘtergerehey. da-mi add pe ym antoisbad pls . iti explic
RăspundețiȘtergere