se vaieta, tipa,
se duce agale,
nu stie sa creada
e rupta de oameni,
ma striga aievea
imi spune c-o doare,
e trista micuta si plina de jale,
ma cheama sa vin,
sa-i arat unde-i calea,
eu din departare,
ii simt disperarea.
incerc sa m-apropii
sa fim ca-nainte
dar biata copila acum nu mai simte,
mdap.. e trist sa nu mai simti.
RăspundețiȘtergeredin pacate ai ajuns tarziu:(
RăspundețiȘtergereOare chiar putem ajunge sa nu mai simtim, sau ne inducem in cap asta din frica de suferinta?
RăspundețiȘtergereCred ca prea multe suferinta te aduce in starea de a nu mai simti.
ȘtergereEu cred ca noi oamenii nu incetam vreodata sa simtim. Asta este esenta noastra, simtim totul, si suferinta face la fel parte din noi, oamenii oricat de bine ar trai incearca sa isi gaseasca motive pentru intristare, durere, melancolie. Ca sa simtitm nu trebuie decat sa stam 5 minute sa privim spre cer, sa ne gandim la ce suntem, cat de frumosi putem fi.
ȘtergereProfunzimea, idealismul si intensitatea dramatica a emotiilor de care dai dovada sunt absolut coplesitoare.
RăspundețiȘtergereSa fie oare pentru noi existenta un exil si neantul o patrie ?
Multumesc, cuvintele tale mi-au facut ziua! :)
ȘtergereExistenta noastra este ceea ce ne dormi noi sa fie. Fiecare om, cand se naste, are o temelie, e alegerea fiecaruia ce isi doreste sa contruiasca.. o coliba, o casa sau un castel.