marți, 16 noiembrie 2010

inconnue

fara aer,incerc sa mi cos destinul cu rubine. atatea rubine cate n-am,cate vreau, si nu sunt,si poate niciodata nu vor fi.
destinul meu cusut cu fir de aur,in cartea cu povesti,cu printul bland,si suflet protector,ce ma iubeste neconditionat si mi trimite scrisori in fiecare zi, creat din franturi de mine si de purgatoriu,acela ce nu l-am intalnit nici pana in ziua aceasta,de noiembrie.
Noiembrie trist,care mi zgarie trupul,indepartat in ganduri,adanc,ce ma picteaza in trecut.
...
imi fac cu mana,ramas bun cadavru trist.
si ma transform in ea,eu, alta,ce nu ma ascund in nici un ieri,si nu voi fi in maine,
eu a mea,si azi a nimanui.
straina mie, si plec din mine.
...
problema mea e ca nu ma invat niciotada minte,
si ma lovesc iar si iar,

zidul ala,zidu` masii de zid,de oameni neoameni,mai gunoaie decat gunoaiele,care-ti jupoaie sufletul cu ghiarele jegoase, si rup din tine pana iti iau si ultimul strop de inocenta,
...
mie nu mi-e frica de moarte,mi-e frica de viata,desi o doresc,mi-e frica de iubire desi mi-e dor de ea..
dar cel mai frica mi-e de oameni,pentru ca pe ei niciodata nu ii sti cu adevarat,
...
umblu cu un final dupa mine,care nu mi se arata in fata,desi imi e aproape de gand,familiar,si nu vrea sa dispara,
si stiu ca oricat as fugi de el,o sa  ma ajunga din urma,sa ma doara.
un final pe care eu,mi-l decupez innconstient in constient,si-l colorez in culorile mele,folosite atat de rar..
si raman acolo,in silueta din lut,
atat de rece in trecut,
si nu ma stiu pe mine n mine,si ma caut.