Zmeule.

O dezamagise si el,zmeul ei..singurul in care mai credea,singurul la care visa.

Zmeul.El.Idealul.
Incepu sa planga in hohote,nici tigarile nu o mai calmau,fuma,tigara dupa tigara ..
Avea atatea intrebari..

Dar cine sa ii raspunda?
Cine sa-i simta durerea din suflet?
Cine sa-i stearga lacrimile si sa o imbratiseze?

Nimeni.

Pentru ca zmeii nu existau.
Pentru ca el in care se ascunsese sufletul ei o stersese din poveste..
Povestea lui,nu a ei..
Si doar luna ii vedea chipul umed si ochii tristi,dar si ea se ascundea uneori dupa norii negri sa nu-i mai vada durerea..

Plangea,si maine nu mai visa la el.si noaptea nu-i mai veghea somnul si nu-i mai mangaia chipul bland.maine nu-i mai sufla cu dor pe gene..
Iar el ramanea suspendat de bolta cereasca,unde ea nu o sa ajunga niciodata,dar il va privi in fiecare noapte senina.
si ii va desena numele pe fiecare nor..

Micuta visatoare.

Isi inchise sufletul in globul de cristal si promise sa nu mai creada in zmei si sterse numele lui din suflet.
Ii citi din nou scrierile in care se regasea in fiecare zi,dar acum nu mai era in ele..
Suspina printre lacrimi si isi sterse ploapele triste..

Azi zmeul pleca din lumea ei.