Ea scrie.

"Ce mai faci? Esti bine?
Ma bucur.
Eu?
Aceeasi, doar ma cunosti. Astept sa plec.
Cand?
In curand."

De 10 minute stai intins in pat. Am auzit ceasul sunand si nu voiam sa te las prea mult timp singur, stiu ca trebuie sa vorbim. Totusi am ramas sprijinita de tocul usii, cu mana pe clanta, tot stricata e, din acea seara. Inca nu ai invatat sa treci peste afisul "Inchis", iar cand simt ca e timpul pentru "Deschis", incep sa vand, dar totul devine gratuit, iar de faliment ma tem. Nu stiu ce ma retine, dar astazi pari atat de neajutorat, esti mic in multimea viselor si a somnolentei. Mi se pare ca azi noapte eram pe o banca, in parcul din apropierea scolii de muzica. Iti zambeam, dar tu ezitai. De obicei lucrurile stau invers, si...imi pare rau. Nu te-am mai privit de ceva timp, te-ai schimbat. Se simt lunile. Imi plac razele de soare pe chipul tau, imi place linistea ta, imi plac multe, desi le ascund. Ai fost ingrijorat din cauza mea. Poate ca e timpul sa cunosti. Trec din nou pe aici, pe la 3. Astazi mergem. Promit. Mi-a fost dor.

Te saruta din prag,
Aia mica a ta:)

(Mi-e pofta de cirese, stii tu de care)