luni, 2 august 2010

scursura.


ca sa se dezintegreze.sa nu fie. sa termine.


intre patru pereti.inchisa.nu cere mila.nu vrea mila nimanui.peretii aia albi o tulbura.o enerveaza si ii picteaza cu negru din sufletul ei. in fotoliul din mijocul camerei deseneaza.pete de nestiinta.de imaturitate.inconstienta. nu are punct final.linie continua.fara capat.dar nu e cerc.

e o gaura.si se extinde si o cuprinde in ea. fara motiv.fara culoare.

in camera rece si singura.

o lacrima ii gadila fata ii sterge alt zambet ironic pierdut in negrul din ea. nu stie sa vada dincolo de fereasta deschisa. ii place apusul,ii da nepasare.

si zidul e plin de trecut. inchide fereastra si scrie uitare pe spatele siluetei din lut.

e singura si simte abandonul pana in cap de calcai.

dar stie ca pana la urma dispare,si rade ironic din nou la trecut.



2 comentarii:

  1. da,pana la urma toti disparem,si trecutul nostru ramane doar un punct in Univers,si cu timpul nimeni nu ne mai stie,ne uita..

    RăspundețiȘtergere